Credinţă

Cei care mă cunosc de ceva mai mult timp probabil au observat că în ultimii ani m-am schimbat în anumite privinţe adică am devenit mai ciudat ca înainte.
 
Defapt ce s-a întîmplat e faptul că mi-am ales o cale spirituală, adică am ales să investighez şi să probez o abordare spirituală a vieţii mele.
 
Prin 2004 m-am lăsat convins de Simona şi de curiozitate să particip la un scurt curs de reiki - curiozitatea m-a îndemnat atunci să risc taxa de curs pentru a vedea cu ce se mananca şi a investiga putin domeniul. Treaba e ca reiki funcţionează. Nu numai că efectele sunt simţibile, vizibile, dar sunt şi în conformitate cu teoria. Aşa că m-am decis să investighez domeniul. Nu la mult timp după aceea am descoperit inforenergetica, care tratează subiectele din perspectivă Hristică - ceea ce nu putea decât să mă bucure pentru că studiul bibliei e un subiect care m-a pasionat si intrigat relativ mult.
 
Îmi place să cred că in pofida cursurilor si doctrinelor care le-am "digerat" am rămas totuşi cu mintea deschisă + întreagă şi nu am devenit un sectant sau extremist spiritual... (chiar daca nu mănânc carne...), dar asta poate o sa aflu din feedback-ul vostru mai mult decat din parerile mele.
 
Dacă aşi spune că cred în Dumnezeu ar parea poate ciudat, astăzi, după ce acest cuvânt a fost terfelit în toate felurile de tot felul de oameni cu tot felul de înţelegeri parţiale, sminteli, interese obscure şi idei fixe. Dar totuşi cred in Dumnezeu, adică acel lucru care e Divin, Înălţător, Superior şi care cel mai adesea se observă în unii din semenii noştrii atunci cănd îşi deschid sufletul în cel mai autentic şi Adevărat mod.
 
Oricum am început sa scriu un blog despre subiectul asta - omubun.ro şi sper să îmi iertaţi stângăcia lingvistică şi uneori exprimarea lemnoasă pe care o mai regasesc din când în când la mine.


Theme port sponsored by Duplika Web Hosting.
Acasă Back To Top